duminică, 28 aprilie 2013

Pasiune pentru Elveţia


Aşa cum Parisul este prima mea iubire, oraşul pe care mi-am dorit cel mai mult să-l vizitez, tot aşa, Elveţia este ţara la care am visat dintotdeauna, ţara pentru care am făcut o mare pasiune. Dacă Italia, pe care o ador, este pentru mine ca o a doua casă, având în vedere că o vizitez constant de la vârsta de 10 ani, Elveţia a fost un tărâm de poveste de neatins iniţial, apoi, lucrurile au evoluat, graniţele s-au deschis, Elveţia devenind o destinaţie accesibilă, iar eu am plasat-o în capul listei cu viitoare călătorii.
Nu aveam anumite motive bine conturate pentru care îmi doream să văd Elveţia, pur şi simplu aveam sentimentul că este un loc deosebit, special, şi vroiam să mă conving că este aşa. Şi m-am convins, în vara lui 2012, în cele câteva zile petrecute pe aceste meleaguri. Nu mă atrăgea foarte mult imaginea sobră a băncilor, eleganţei, ceasurilor şi a produselor de marcă scumpe, eu fiind adepta unui stil de viaţă cât mai simplu, în schimb m-au fascinat întotdeauna peisajelele care au ajuns pe retina mea prin intermediul imaginilor din filme, reclame, fotografii, reportaje, articole sau alte surse. Mă tentau superbele privelişti alpine, locurile unde păştea văcuţa mov de la Milka, impunătorul Matterhorn a cărui formă triunghiulară o regăsim în toate cutiile de ciocolată Toblerone, dar cel mai mult m-a inspirat Heidi fetiţa munţilor.


Nu mai puţin de 60% din teritoriul Elveţiei este reprezentat de munţi, Munţii Alpi şi Munţii Jura. Între aceste două lanţuri muntoase se întinde relieful variat al Podişului, sau Mittelland-ul. În această zonă relativ joasă, trăieşte şi munceşte majoritatea populaţiei ţării, o mare parte a populaţiei fiind adunată în jurul lacurilor care vin să compenseze lipsa unui ţărm de mare.
Una dintre cele mai remarcabile trăsături ale Elveţiei este coexistenţa a două economii contrastante: una industrială şi a afacerilor, dinamică şi ultra-modernă, şi una rurală, agricolă, cel puţin în zonele de munte unde este tradiţională. Viaţa se derulează aproape în acelaşi mod dintotdeauna în comunităţile rurale din Alpi, cu muzica lor specifică, meşteşugurile şi portul popular. Elveţienii sunt foarte mândri de moştenirea lor tradiţională.
Grijulii cu banii, având o gândire ordonată şi conştienţi de mediu, elveţienii acordă o atenţie deosebită detaliului. Nu e de mirare că ei sunt buni la conducerea băncilor, a hotelurilor şi a căilor ferate, dar şi la fabricarea ceasurilor de mână şi executarea unor proiecte inginereşti complete. Renumiţi ca fiind eficienţi, economi şi serioşi, oamenii acestei naţiuni bogate afişează şi caracteristici neaşteptate. Elveţienii mai suferă încă de pe urma percepţiei internaţionale, conform căreia ei sunt fie bancherii banali îmbrăcaţi în costum, fie fermierii cu barbă, purtând şorţuri din piele. În pofida acestor stereotpuri, realitatea este că populaţia e surprinzător de diversă.
Diversitatea peisajului şi diferenţele majore de altitudine fac ca o călătorie în Elveţia să fie o experienţă unică, în aproape orice perioadă a anului. Fie că eşti în căutarea senzaţiilor tari, fie că eşti un hoinar liniştit, Elveţia este unul dintre cele mai mari terenuri de joacă în aer liber. Astăzi, peste două milioane de de schiori vin în Alpii Elveţieni an de an. Există sute de locuri pe care le poţi vizita, de la sate mici şi anonime până la faimoasele staţiuni, renumite în lumea întreagă. Sezonul de drumeţii din Alpi durează din mai până în octombrie, dar în iunie vă puteţi bucura de pajiştile cu florile de munte apărute după topirea zăpezilor.


Primul popas în Ţara Cantoanelor l-am făcut în faimoasa staţiune pentru sporturi de iarnă St. Moritz, cunoscută ca o staţiune de lux, frecventată în special de cei bogaţi, ce devine un adevărat furnicar în fiecare iarnă, aici adunându-se iubitori de schi sau alte sporturi invernale de pe întreg mapamondul. Conform localnicilor, este cea mai veche staţiune de iarnă din lume. Pe timp de vară St. Moritz devine o oază de linişte şi relaxare. Practic, singurele elemente în mişcare eram noi şi câteva răţuşte care se bălăceau în lac. Am făcut o plimbare plăcută pe malul lacului, am tras în piept aer curat şi am admirat frumuseţea zonei.

St. Moritz

A urmat cel mai important şi cel mai aşteptat moment al vacanţei, vizita la Zermatt, staţiunea de la poalele Matterhorn-ului, cel mai fotografiat munte din lume. Acest sat-staţiune oferă privelişti superbe ale giganţilor alpini din vecinătate. Conturându-se dincolo de această localitate aglomerată, Matterhorn-ul, cu cei 4.478 m, este cel mai evident punct de atracţie.
Am lăsat autocarul la Täsch, deoarece în Zermatt este interzis accesul autovehiculelor. Distanţa de 5 km am parcurs-o cu trenul în 12 minute. Apoi am urcat în trenuleţul cu cremalieră care ne-a dus, în exact 29 de minute, până la Gornergrat, la 3.089 m. Pe drum eu am fost absorbită de priveliştea care ni se derula în faţa ochilor şi nu am observat marmotele care se furişau printre stânci, însă au fost persoane care le-au zărit.
Mi-ar fi plăcut să parcurg acest drum pe jos, însă timpul nu ne-a permis. Potecile din Elveţia sunt marcate impecabil cu indicatoare marcând destinaţiile şi timpul necesar pentru a ajunge acolo. O distincţie importantă este diferenţa dintre o potecă obişnuită, Wanderweg, care poate fi folosită de oricine, şi o potecă de munte, Bergweg, care implică traversarea unor trecători sau a unor zone accidentate şi sunt doar pentru cei experimentaţi, echipaţi corespunzător.
Mai multe detalii despre Paradisul montan de la Zermatt găsiţi aici.

Gornergrat - vedere spre Matterhorn

A urmat în periplul nostru Lacul Geneva (Leman); mai exact, un castel şi trei localităţi aflate pe malul lui: Castelul Chillon, Montreux, Lausanne şi Geneva.
Château de Chillon este un castel medieval, o construcţie spectaculoasă, construită pe o insuliţă, aproape de malul estic al Lacului Geneva, cu turnuri semeţe, curţi, o capelă uimitoare, camere multe pline de mobilier minunat şi de fresce pe pereţi şi pe tavanul Sălii Mari. Sub castel se află carcera subterană unde a fost întemniţat pentru câţiva ani François de Bonivard, un stareţ mirean, înlănţui de un stâlp, pentru că predicase despre Reformă, în ciuda ordinelor stricte ale Ducelui de Savoia. El a fost eliberat după sosirea forţelor de ocupaţie berneze, în 1536.
Întâmplarea l-a inspirat pe Lordul Byron să scrie Prizonierul din Chillon. Alţi câţiva autori din perioada romantică a secolului XIX, cum ar fi Jean-Jacques Rousseau, Victor Hugo şi Alexandre Dumas, au scris despre acest castel ce se oglindeşte în apele lacului şi se află în Veytaux, la 3 km de Montreux.

Castelul Chillon

Montreux este o staţiune faimoasă în întreaga lume. Climatul de aici este unul foarte blând, după cum o dovedeşte vegetaţia aflată pe aleea de pe malul lacului unde am făcut o plimbare, de la statuia celebrului Freddie Mercury, până în faţa impozantului Grand Hotel Suisse Majestic.
Oraşul atrage oameni din întreaga lume. Cea mai aglomerată perioadă este cea din timpul Festivalului de Jazz, care atrage de peste 40 de ani, la fiecare început de iulie, peste 170.000 de fani, care vin aici să-i asculte pe cei mai buni muzicieni din lume.

Montreux

Începea deja să se însereze aşa că ne-am grăbit spre ultimul loc ce urma să-l vizităm în acea zi: Lausanne. Ne-am îndreptat direct spre centrul oraşului, spre Catedrala Notre-Dame, însă aceasta era deja închisă, astfel încât nu am putut admira interiorul viu colorat, vitraliile ferestrei trandafir - o capodoperă a patrimoniului artistic european, arcada pentru cor şi coloanele elegante.
Am profitat totuşi de faptul că această catedrală se află într-o zonă înaltă a oraşului astfel că am privit cum se lasă înserarea asupra întregului oraş, precum şi asupra Lacului Geneva.

Lausanne

Înainte de a părasi malurile Lacului Geneva am vizitat oraşul Geneva. Primul popas l-am făcut la sediul Naţiunilor Unite. Palatul este mai mare decât Palatul Versailles, îşi are propriul serviciu poştal, precum şi propriile timbre şi este locul în care lucrează 3.500 de funcţionari publici din întreaga lume; este cel mai important centru de congrese din întreaga lume, cu mai bine de 5.000 de întâlniri în fiecare an. Niciun alt oraş din lume nu primeşte vizitele atâtor şefi de stat. În faţa sediului, în Piaţa Naţiunilor Unite, se află o sculptură -  Broken Chair, înaltă de 12 m reprezentând un scaun de lemn ce are un picior rupt. Acesta este un manifest, un protest la adresa minelor antipersonal.
După ce am trecut cu autocarul pe lângă debarcaderul portului, locul unde a fost asasinată împărăteasa Sissi, şi, după ce am străbătut Pont du Mont-Blanc, ne-am oprit pe malul lacului. De aici se poate admira în toată splendoarea lui celebrul Jet de l'eau, simbolul oraşului. În ciuda faptului că Geneva este unul dintre cele mai scumpe oraşe, surprinzător, aici am găsit cele mai ieftine suvenire, la o tarabă aflată pe Promenade du Lac, în apropierea podului Mont-Blanc, în spatele ceasului floral din Jardin Anglais.
A urmat o scurtă incursiune în inima Genevei, în centrul istoric al oraşului. Am început cu Place Neuve, în centrul acestei pieţe aflându-se statuia generalului genovez Henri Dufour, comandantul armatei în ultimul război civil din ţară, devenit un luptător pentru pacea Confederaţiei. Aici mai găsim şi baza fortificaţiilor oraşului, Muzeul Rath, Grand Théâtre, Conservatorul şi intrarea în Parc des Bastion, parcul în care se află celebrul Monument de la Réformation, un zid de piatră înalt şi lung, ridicat în 1917, în care sunt gravate figurile conducătorilor Reformei: William Farel, John Calvin, Théodor de Bèze şi John Knox; el se întinde pe aproape 100 m şi comemorează evenimentele cheie ale Reformei.
Lăsându-l în urmă pe Calvin am plecat spre Primărie - Hôtel de Ville, celebră pentru faptul că aici, în anul 1864, au intrat în legalitate Crucea Roşie şi Convenţia de la Geneva. După ce am traversat clădirea Primăriei, am trecut pe lângă Maison Tavel, cel mai vechi domeniu din oraş, construit iniţial în secolul XIII, distrus de un incendiu şi apoi reconstituit în 1334. Ultimul obiectiv turistic vizitat a fost Catedrala St. Pierre. Nu am plecat însă din Geneva înainte de a ne răsfăţa cu o plimbare relaxantă pe Promenade du Lac, pe malul Lacului Geneva, de la care ne-am luat rămas bun cu această ocazie.

Ceasul floral din Geneva

În drum spre Berna, am oprit la Gruyère şi la Fribourg. Aceste localităţi nu erau în program, însă ghidul ne-a propus aceste opriri iar noi am fost de acord, şi nu am regretat.
Valea Gruyère, prin care trece râul Sarine, este un microcosmos al Elveţiei: un platou înconjurat de vârfuri alpine şi, chiar în mijloc, într-o poziţie autoritară, un sat tipic elveţian, bine conservat, cu un castel amplasat la marginea lui, ai cărui lorzi au condus regiunea timp de secole. Satul este recunoscut la nivel mondial pentru producţia sortimentului de brânză Gruyère, astfel că, în fiecare an mai mult de un milion de turişti vizitează acest sat tradiţional. Există o singură stradă, pavată cu piatră, ce străbate satul în lung, până la castelul care a fost transformat într-un obiectiv turistic major.
Ni s-a recomandat ca, în cazul în care cumpărăm din celebrul sortiment de brânză, să aşteptăm până ajungem acasă şi să nu desfacem ambalajul în autocar...

Gruyère

Oraşul Friburg, fondat ca şi Freie Burg în 1157, a fost mai mare decât oraşele Berna şi Zürich la un loc, în momentul intrării lor în Confederaţie. După Reformă, puterea sa economică a scăzut. Ca insulă de catolicism, în mijlocul unei mase de protestanţi, oraşul a trecut printr-o perioadă de declin. Doar la mijlocul secolului XX Friburg a reuşit să se trezească din starea de somnolenţă, industrializându-se rapid.
Peisajul oraşului este dominat de turnul Catedralei Sf Nicolae, care are înfăţişată pe portalul său scena Judecăţii de Apoi.

Catdrala sf Nicolae - Friburg

Iată-ne ajunşi la Berna, capitala ţării, care ne-a întâmpinat cu o ploaie măruntă, însă nu ne-am udat prea tare, fiindcă vechile străzi au arcade acoperite, în lungime de 6 km. Am început vizitarea capitalei în Bundesplaz, piaţa în care se găsesc câteva instituţii importante, printre care, Bundeshaus - Clădirea Parlamentului şi sediul Băncii Naţionale a Elveţiei. Ne-am continuat traseul pe sub arcade, pe Marktgasse, până la Zeitglockenturm - Turnul cu ceas, unul dintre simbolurile Bernei. Ceasul a fost realizat în 1530, fiind totodată un ceas astronomic.
Am parcurs apoi Kramgasse, strada pe care se află Einsteinhaus, casa în care marele om de ştiinţă a locuit un timp şi a elaborat Teoria Relativităţii. În apropiere se află Münster of Bern - Catedrala Sf Vincent şi, pentru că în schimbul taxei de 3 franci puteai urca în turnul catedralei, am profitat de situaţie pentru a vedea Berna de sus.
Sunt multe de văzut în Berna, printre care şi o mulţime de urşi, emblema oraşului şi a cantonului. Urşi vii pot fi văzuţi învârtindu-se de colo colo, dar, staţi liniştiţi, aceştia nu circulă liberi pe străzi ci se găsesc în spaţii amenajate şi împrejmuite, mai exact în Bärengraben - Groapa cu urşi. Potrivit omului de litere englez Horace Walpole: ''Oraşul Berna poartă acest nume pentru că Bertold ducele de Zeringen, dorind să înfiinţeze un oraş şi mergând o dată la vânătoare, s-a gândit că ar fi bine să-i dea oraşului numele primei bestii pe care o va întâlni şi o va ucide''.

Berna

Pe traseul nostru spre Lucerna am trecut şi prin Interlaken, celebra staţiune montană superb amplasată între două lacuri la poalele Alpilor. Aici nu ne-am oprit, am făcut doar un tur al staţiunii cu autocarul, dar am fost martorii unei situaţii comice când, în timp ce ne aflam într-un sens giratoriu ghidul nu apuca să-i comunice şoferului pe care drum să iasă, deoarece sensul era foarte mic şi ne-am învârtit de trei ori până l-am părăsit. De atunci, de câte ori ne povestea ghidul ceva despre Interlaken ne spunea: ''Acolo unde am vizitat sensul giratoriu''.
La Lucerna, primul obiectiv turistic vizitat a fost Löwendenkmal - Monumentul Leului, o sculptură realizată direct în stâncă ce simbolizează sacrificiul Gărzii elveţiene, masacrate în anul 1792 în timpul Revoluţiei Franceze. Despre acest monument Mark Twain spunea că este: "cea mai tristă şi emoţionantă bucată de piatră din lume".
Paşii ne-au purtat apoi spre simbolul Lucernei, cel mai vechi pod acoperit de lemn din Europa - Kapellbrücke. Podul, ce uneşte malurile râului Reuss, are pe grinzile acoperişului un fascinant ciclu de picturi ce redau momente din istoria Elveţiei. Alături se află nu mai puţin celebrul Wasserturm - turnul de apă octogonal.
Nu ne-am putut despărţi de acest frumos oraş înainte de a face o plimbare de seară pe malul Lacului Lucerna, lacul lebedelor.

Monumentul Leului - Lucerna

Ultima zi petrecută în Elveţia a început cum nu se putea mai spectaculos, la Cascada Rinului de la Schaffhausen, care este cosiderată una dintre cele mai spectaculoase frumuseţi ale naturii din ţară. Acest spectacol grandios al apei, care se sparge de stânci şi apoi se pulverizează în sus, poate fi văzut de pe un mal sau de pe celălalt şi chiar din mijlocul ei, prin intermediul unei ambarcaţiuni.
Noi am urmărit căderile de apă de pe unul dintre maluri, începând din partea superioară unde exista o platformă de unde am putut admira cascada de sus. Pe măsură ce coboram scările, din loc în loc am întâlnit alte astfel de platforme ca nişte balcoane ieşite din stâncă de unde se putea privi cascada de la diferite niveluri. Aceste locuri erau extrem de aglomerate deoarece toţi turiştii aflaţi aici doreau să imortalizeze această minune a naturii. Ultima platformă se afla în partea inferioară, chiar la baza cascadei. Aici apele învolburate se îndreaptă direct spre tine, senzaţia trăită în acest loc neputând fi descrisă în cuvinte. Practic, dacă vrei să faci o fotografie aici, va trebui să accepţi şi duşul aferent.
Cascada l-a impresionat atât de puternic pe William Wordsworth, încât acesta a imortalizat-o astfel: ''...Apele Rinului... Fremătându-se şi înălbindu-se, mai aprig, din ce în ce mai aprig; Până ce nebunia cuprinde întregul Potop, Transformat într-un Lucru înfricoşător ale cărui nări respiră Rafale de aburi furtunoşi...''

Cascada Rinului

Următoarea oprire: Sankt Gallen, unde am vizitat Catedrala şi Abaţia benedictină, mostre ale stilului baroc. Potrivit cărţilor de istorie locale, ''factorul decisiv în fondarea oraşului Sankt Gallen a fost... mâna lui Dumnezeu''. Acest lucru se referă la legenda potrivit căreia călugărul irlandez Gall, în anul 612, rătăcea prin ''valea sălbatică Steinach'' şi a căzut într-un tufiş cu spini; el a interpretat această întâmplare ca pe o invitaţie de a rămâne.
Biblioteca Abaţiei, construită în 1763, cu a sa podea de lemn încrustată, este o capodoperă a stilului rococo. Aici nu am avut acces decât după ce ne-am lăsat aparate foto, telefoane, genţi şi tot ce mai aveam asupra noastră în dulăpioare amenajate, pe care le-am încuiat. Înainte de a păşi în sală ne-am încălţat cu nişte papuci mari de casă pe care i-am tras peste încălţămintea noastră. Biblioteca este cu adevărat impresonantă, fiind una dintre cele mai vechi şi bogate din lume, adăpostind manuscrise preţioase. Mănăstirea benedictină a fost înscrisă în anul 1983 pe lista patrimoniului UNESCO.

Stiftsbibliothek

Ultimul popas în Ţara Cantoanelor l-am făcut la Zürich, cel mai mare oraş al Elveţiei, important centru financiar, oraşul cu cel mai înalt nivel de trai din Europa, unde preţurile sunt pe măsură. Spun asta pentru că am simţit-o pe propria-mi piele când am plătit 9,8 franci pentru un micuţ magnet de frigider.
Aici am făcut un scurt tur pietonal în zona centrală, tur ce a inclus catedrala protestantă Grossmunster, fondată de Carol cel Mare, Fraumunster, cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall şi Bahnhofstrasse, principala arteră comercială a oraşului, unde se află magazine de firmă şi sedii ale multor bănci elveţiene. La un moment dat, în timp ce stăteam în jurul ghidului şi ascultam ce ne spunea, el ne-a atenţionat că stăm pe o mină de aur, dedesubt aflându-se depozitele unei bănci în care se găsesc lingouri de aur, bani şi alte obiecte de valoare.
O ultimă plimbare pe malurile râului Limat, cel care secţionează oraşul,  ne-a oferit prilejul de a ne lua rămas bun de la acest tărâm fascinant.
 .
Zürich
Pentru a vizita Elveţia eu am ales un circuit cu autocarul de 11 zile din care 5 le-am petrecut în Ţara Cantoanelor iar în celelalte zile am vizitat, Viena, Abaţia Melk, Innsbruck, Fabrica de Cristale Swarovski, Castelele Bavariei - Linderhof şi Neuschwanstein, Milano, Chamonix-Mont-Blanc, Vaduz, München, Salzburg, Linz, iar la final am făcut o croazieră pe Dunăre la Budapesta. Preţul unui astfel de circuit este de 465 euro, dar pentru early booking se fac reduceri de 20%, asfel că am plătit sub patru sute de euro pentru a vizita toate aceste locuri minunate. Cu siguranţă pentru vizitarea pe cont propriu a tuturor acestor locuri este nevoie de mult mai mult timp şi, cel mai important, de o sumă de bani mult mai mare, incomparabilă cu cea plătită de mine pentru acest circut. În aceste condiţii probabil că nu aş fi văzut Elveţia niciodată.
Un rol extrem de important în reuşita unui circuit organizat îl are ghidul, iar noi am avut norocul să avem lângă noi un ghid tânăr, pasionat de ceea ce face, foarte bine pregătit şi informat, un bun povestitor ce a reuşit să ne capteze atenţia cu informaţiile pe care ni le oferea despre locurile vizitate.

Indiferent de numărul sau importanţa obiectivelor turistice pe care le vizităm, atunci când facem o pasiune pentru o anumită destinaţie, când ne îndrăgostim de un anumit loc, factorul decisiv este cel emoţional, sentimentele pe care le trăim atunci când vizităm locul respectiv. 

duminică, 14 aprilie 2013

Expoziţia de Artă Românească şi Europeană Importantă


Vineri, 12 aprilie 2013, Timişoara a găzduit cel mai important eveniment artistic al anului: Expoziţia de Artă Românească şi Europeană Importantă, organizată de casa de licitaţii Artmark. Prin intermediul acestui eveniment, oraşul de pe Bega s-a integrat în circuitul pieţei de artă din România.
În holul hotelului Timişoara au putut fi admirate, în premieră, tablouri semnate de cei mai apreciaţi pictori români pe piaţa de artă: Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Theodor Aman, Nicolae Vermont, Octav Băncilă, Gheorghe Petraşcu, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba sau Ion Ţuculescu. Între cele 50 de capodopere ale artei româneşti şi europene se află „Primăvara (Două muze)” semnată de Luchian, cea mai bine cotată lucrare din cadrul expoziţiei, evaluată la 100.000 – 200.000 de euro. Lucrările expuse la Timişoara vor fi licitate la Bucureşti, în cadrul sesiunii de licitaţii dintre 16 şi 18 aprilie.
Artmark este o casă de licitaţii care pune în circuitul pieţei de artă opere cu autenticitate garantată şi, în paralel, organizează expoziţii de artă de anvergură naţională. În cei cinci ani de existenţă, a organizat aproape o sută de licitaţii de artă, şi a pus în vânzare peste 10.000 de opere de artă şi de colecţie. Casa de licitaţii are o ştachetă extrem de ridicată, fiind interesată doar de opere de calitate muzeală, şi se implică, de asemenea, în conservarea, păstrarea şi valorificarea bunurilor  culturale. Prin intermediul ei, mai multe capodopere ale artei româneşti vândute prin licitaţie au fost expuse în muzee de artă din ţară şi străinătate.

.

miercuri, 3 aprilie 2013

Just Green

Miercurea fără cuvinte (1)


Fotografiile au fost realizate la Grădina Botanică şi Zoologică Wilhelma din Stuttgart.


Acest articol participă la Miercurea fără cuvinte, rubrică iniţiată de Carmen