duminică, 12 aprilie 2015

Fotografia lunii martie 2015




Toate imaginile înscrise în cursa pentru alegerea fotografiei lunii martie au fost făcute în timpul vacanţei la Roma. Mă aşteptam ca pe sfârşit de martie, la Roma, să fie vreme mai bună şi mai călduroasă. Nu a fost aşa. Soarele s-a dovedit a fi destul de scump la vedere, iar ploaia mai multă decât era nevoie.
De când am programat acestă vacanţă, am visat cu ochii deschişi la momentul în care voi fi pe cupola basilicii San Pietro şi voi imortaliza acea imagine binecunoscută a pieţei din faţa basilicii. În fanteziile mele, însă, nu era inclusă şi ploaia, în realitate – da. Astfel că celebra imagine a ieşit cam plouată.
Gata, m-am plâns destul! Acestea sunt fotografiile pe care le-am selectat dintre cele 1.413 realizate în sâptămâna petrecută la Roma. Vă invit să alegeţi imaginea care vă place cel mai mult, imagine ce va reprezenta luna martie în calendarul de anul viitor.
Vă mulţumesc pentru implicare!

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

Fotografiile câştigătoare ale lunilor precedente sunt:

Ianuarie

Februarie
 .

joi, 9 aprilie 2015

Timişoara se pune în mişcare




Mă pregătesc să particip la primul cros din viaţa mea. Am aşteptat tare mult timp să vină acest moment. De ce am aşteptat atât? Cine ştie... Important este că acum m-am hotărât şi pe 25 aprilie voi fi la start.



De ce am ales să particip la Timotion?
1. Pentru că Timotion este o invitaţie la mişcare, este un eveniment de alergare în masă, accentul punându-se pe participare. Nu contează cine aleargă mai repede, cine ajunge primul. Importantă este participarea şi oricine poate participa. Alergătorii antrenaţi sau cei care cochetează cât de cât cu alergarea se pot înscrie la cursele de semimaraton sau cros, cei care nu obişnuiesc să facă mişcare pot începe acum, participând la cursa pentru începători, cei care preferă rolele şi posesorii de fotolii rulante sunt şi ei invitaţi la distracţie, de asemenea, există o cursă specială pentru mămicile şi tăticii cu bebeluşi în cărucioare sau baby-wrap.
Cu alte cuvinte, toată lumea este invitată să facă mişcare după cum îl ţin puterile. Informaţii complete găseşti aici: http://www.timotion.ro/ce-este-timotion/

2. Pentru că îmi iubesc oraşul şi mă bucur că Timişoara se mişcă. „Timișoara este primul oraș din România în care joggerii amatori s-au organizat într-o comunitate care promovează alergarea și le oferă ajutor în mod voluntar începătorilor, celor care își doresc să facă mișcare pentru sănătate. Aceasta este misiunea Alergotura, organizatorul principal al Timotion.” – se precizează pe site-ul Timotion.

3. Pentru că Timotion este un eveniment caritabil, organizat pe bază de voluntariat, pentru sprijinirea unor proiecte locale care oferă soluţii la nevoi sociale.
Cei care participă la una sau mai multe dintre cursele Timotion plătesc o taxă de înscriere şi aleg proiectul care va beneficia de acestă sumă.
Participanţii înscrişi la curse, dar şi cei care NU vor participa direct la eveniment, pot contribui la strângerea de fonduri prin donaţii.
Cei care nu vor participa la curse au posibilitatea de a se implica în organizarea evenimentului ca voluntari. Detalii aici: http://www.timotion.ro/fii-voluntar/

Eu m-am înscris la cros, dar şi la „distracţia” pe roţi, aici însă fiind doar însoţitor pentru fiul meu, el fiind prea mic şi conform regulamentului are nevoie să fie însoţit. Pe lângă asta, am dorit să mă implic şi în strângerea de donaţii.
Am ales să susţin proiectul Asociaţiei Ceva de Spus: Drepturile noastre pe înţelesul nostru”. Proiectul își propune să rezolve problema accesibilizării informaționale și a accesului la informație a persoanelor cu dizabilitate intelectuală din Timișoara.
Mi-ar plăcea să atrag cât mai multă lume să susţină acest proiect şi să facă donaţii, însă nu numai pentru că îi rog eu şi pentru că au încredere în mine, ci important este ca lumea să înţeleagă în ce constă acest proiect pe care îl sprijin şi evenimentul Timotion în ansamblu şi fiecare să ia singur decizia de a dona, de a se implica. Eu nu sunt decât vocea care duce mai departe speranţa.


Suma minimă care se poate dona este 10 ron. Informaţii detaliate cu privire la acest proiect se găsesc aici: http://www.timotion.ro/cui-sa-donezi/ceva-de-spus-drepturile-noastre-pe-intelesul-nostru/
Dacă te-ai convins că merită să faci un gest din inimă, poţi accesa acest link pentru a-l duce la îndeplinire: DONEAZĂ
Dacă ai nelămuriri, dacă doreşti informaţii suplimentare, dacă vrei să afli mai multe amănunte, dacă întâmpini dificultăţi în sistemul de donare, sau pentru orice altă problemă legată de acest subiect, nu ezita să mă contactezi pe blog, pe Facebook sau prin e-mail.
Mulţumesc!

Pe 25 aprilie Timişoara se mişcă!
Site-ul oficial al evenimentului: http://www.timotion.ro/

duminică, 5 aprilie 2015

Up in the air




Îmi place să zbor. Cu avionul. Mi-ar plăcea să zbor şi cu ajutorul aripilor, dar pentru că nu mi-au crescut încă, mă mulţumesc cu aripile avionului.
Îmi place să stau la geam, să văd cum se înalţă avionul şi cum se îndepărtează de pământ, cum tot ce rămâne în urmă se face mic, tot mai mic, iar orizontul devine din ce în ce mai larg. Privesc cum se succed formele de relief, aşezările, culorile, modelele naturii. Dacă e înnorat plutesc pe plapuma albă de nori spre albastrul intens, infinit. Apoi, la aterizare, totul îşi recapătă forma şi mărimea firească: vegetaţia, clădirile, oamenii, chiar şi timpul...
Câteodată, în apropirea casei mele trece prin văzduh câte un avion, Wizz air-ul de Roma. Uneori mai aproape, alteori mai departe. De multe ori m-am uitat cu jind la el. Ştim că într-o zi voi fi acolo sus şi voi privi în sens invers, spre casă.

Timişoara - Roma
De câte ori călătoresc cu avionul sau cu autocarul mă aşez pe partea stângă. Nu este vorba de nicio supertiţie, pur şi simplu aşa m-am obişnuit. După ce mi-am cumpărat biletul de Roma am făcut un calcul rapid şi am ajuns la concluzia că trebuie să mă aşez pe partea dreaptă.
Aşa am şi făcut. M-am aşezat cuminte la geam, am aşteptat ca avionul să decoleze, să zboare, să se înalţe, sus, cam prea sus. Urmează o curbă amplă şi iată oraşul, uite stadionul, cartierul, biserica, strada... deşi aveam aparatul foto în mână, n-am apucat să fac fotografii; eram prea absorbită. Mă aflam la locul potrivit.
Sub noi se ţese plapuma de nori, din ce în ce mai densă, de nepătruns. Drumul însă e scurt, iar timpul trece repede. Ne pregătim să spargem albul norilor pentru a reveni apoi cu picioarele pe pământ.
Întrebările care nu-mi dădeau pace: Oare vom trece pe deasupra oraşului? Voi vedea Roma de sus? Da, pentru că eram la locul potrivit. Un oval mare şi alb ca un covrig în formă de 0 se distinge cu claritate. E Olimpico! De câte ori am fredonat „împreună” cu spectatorii de pe stadionul Olimpico: Roma, Roma, Roma!
Apoi, se desfăşoară sub noi întregul oraş, cu clădiri, străzi, monumente în miniatură, cu Tibrul care şerpuieşte printre ele. De aici, de sus, nu se observă aglomeraţia, agitaţia. Pare totul inert, liniştit, ca o machetă ce aşteptă să fie studiată. Mă reped la geantă şi scotocesc după aparatul foto pe care îl abandonasem între timp.
Prima clădire pe care o observ şi o recunosc e Basilica San Pietro cu a ei cupolă inconfundabilă şi forma rotundă a pieţei care crează un spaţiu liber în mijlocul clădirilor înghesuite. Îmi strecor privirea de-a lungul străzilor înguste spre Altare della Patria, alb şi solemn în mijlocul marelui oraş. Mai departe, bătrânul Colosseum înconjurat de ruinele unui măreţ imperiu.





Toate par atât de mici, de fragile... dar în scurt timp aveam să aflu că nu erau deloc aşa, dimpotrivă, erau robuste, solide, trainice, măreţe.

Roma - Timişoara
Lăsăm lucrurile pământeşti pentru o altă poveste şi ne întoarcem la cele aeriene. Pentru că orice dus are şi un întors, iată-mă peste o săptămână, din nou în avion, tot la geam, dar de data aceasta pe partea obişnuită, cea stângă.
Aeronava prinde viteză şi ţâşneşte direct deasupra Mediteranei. După ce se înalţă suficient, face o răsucire elegantă şi survolează „cizma” trecând şi de data acesta pe deasupra Romei, oferindu-mi o ultimă ocazie să o admir, să mi-o întipăresc în suflet şi-n amintiri.



Ţin aparatul foto la îndemână pentru că trecem deasupra Apeninilor şi din loc în loc se zăreşte câte un masiv mai înalt care încă nu a renunţat la cuşma albă de nea. Trecem apoi de ţărmul linear care delimitează uscatul de Marea Adriatică. Deasupra mării norii se îngrămădesc hotărâţi să o acopere pentru ca apoi să devină una cu ea. Când ne apropiem de ţărmul croat norii se risipesc cuminţi pentru a lăsa vederii noastre defilarea sutelor de insuliţe care decorează ca o dantelă întreaga coastă.



Cu cât ne apropiem de casă formele de relief se aplatizează până ce devin netede ca-n palmă. Urmăresc formele geometrice ale culturilor şi panglicile apelor curgătoare ce şerpuiesc pe întinsul şesurilor. Verdele câmpiei se apropie uşor, şi se intensifică până ce ne înconjoară cu totul când avionul atinge solul pe pista aeroportului din Timişoara.