vineri, 24 ianuarie 2014

Norvegia - prima atingere


Ziua 1

Acum ştiu cum arată paradisul, l-am atins, l-am simţit, ne-am contopit şi acum este parte din mine. Cum aş putea, însă, descrie acea frumuseţe sălbatică şi desăvârşită până la perfecţiune, cum aş putea descrie ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, ceva ce trebuie privit, admirat, trăit?
Am aşteptat aproape un an de zile această întâlnire şi, dacă mă gândesc mai bine, cred că am aşteptat-o toată viaţa, în momentele de nelinişte, de căutare, când eram răvăşită, atunci când simţeam că-mi lipseşte ceva, dar nu ştiam ce anume, cred că asta căutam, ceva deosebit, ieşit din tipare, ceva sălbatic şi crud, dar suav şi blând în acelaşi timp, ceva ce mă determină să plâng de fericire.
Norvegia este o ţară frumoasă o ştiam demult şi cred că bănuieşte oricine, deci, ştiam de la bun început la ce să mă aştep, aşa încât nu mi-a rămas decât să trăiesc cu intensitate fiecare clipă, fiecare moment, să sorb din priviri fiecare imagine, fiecare colţişor al acestui tărâm minunat.
Am pătruns pe teritoriul Norvegiei într-o după-amiază ploioasă. Ne-am îndreptat spre Hamar, oraşul de pe malul lacului Mjøsa, cel mai mare din ţară, unde urma să ne petrecem prima noapte. Când am ajuns la Hotel Scandic ploaia se oprise, probabil ca să ne ofere ocazia să facem o scurtă plimbare până la lac, apoi pe malul acestuia, până când înserarea ne-a determinat să ne întoarcem în camere.

Lacul Mjøsa la Hamar

Ar fi trebuit să fie o noapte linişită, cu somn adânc şi odihnitor pentru că ziua următoare se anunţa a fi una plină, în care urma să traversam întreaga Norvegie, până pe coasta vestică, până la Atlantic. Însă, fericirea acestei prime întâlniri, bucuria de a fi aici, dorinţa de a trăi la maxim fiecare moment, de a nu irosi nicio secundă, toate acestea ne-au alungat somnul.
După o noapte zbuciumată, nedormită, dar pe care aş vrea s-o retrăiesc în fiecare seară, prima petrecută pe tărâm norvegian, ne-am continuat parcursul spre nord-vest, spre Atlantic. Am mers de-a lungul lacului Mjøsa, lac în jurul căruia se află unele dintre cele mai fertile pământuri din Norvegia şi, prin toată regiunea, pe dealuri sunt împrăştiate ferme înconjurate de păduri. Specific acestei ţări sunt casele din lemn, de culoare vişinie cu streaşina şi ferestrele vopsite în alb.
În Norvegia nu sunt autostrăzi (cu mici excepţii, în jurul capitalei), însă nici nu este nevoie de ele; pe o suprafaţă de 385.252 km² trăiesc doar aproximativ 5 milioane de suflete, astfel că drumurile sunt aproape pustii, poţi parcurge km după km fără să întâlneşti alt vehicul.
Vremea era închisă dar nu ploua. Prima oprire pe traseu a fost la Lillehammer, cunoscuta staţiune pentru sporturi de iarnă, gazdă a Olimpiadei de Iarnă din 1994. În anul 2016 aici se va desăşura Olimpiada de Iarnă pentru tineret. Este cel mai mare oraş aflat pe malul lacului Mjøsa, situat la capătul nordic al acestuia, acolo unde lacul se îngustează pentru a deveni râul Gudbrandsdalslågen (sau Lågen) şi traversează valea Gudbrandsdalen. Cu ocazia organizării olimpiadei au fost amenajate trasee pentru schiat cu o lungime totală de aproape 500 de km dar au fost construite şi săli şi patinoare precum cel de la Hamar, ce are o formă neobişnuită, fiind denumit Corabia Vikingilor deoarece are această formă.

Lillehammer

După ce am traversat oraşul, am urcat la Lysgårdsbakken ce oferă privirii o vedere panoramică asupra oraşului şi unde se găseşte trambulina de schi. Norvegia a fost prima ţară care a organizat competiţii de schi. Totul a început în anul 1767, atunci competitori fiind soldaţii, iar prima întrecere pentru civili s-a organizat la Tromsø, în anul 1843. În anul 1892, cea mai lungă săritură înregistrată a fost de 22 m. În zilele noastre, săriturile depăşesc şi 200 m, recordul mondial fiind de 246,5 m şi este deţinut de ... norvegianul Johan Remen Evensen. De altfel, pentru norvegieni, sportul este aproape o religie, o activitate prezentă în toate aspectele vieţii, în care este loc pentru toţi, de la campioni la sportivi de ocazie, noregienii preferând să poarte mai degrabă rucsac decât mapă.

Trambulina de la Lillehammer

La Lillehammer se găseşte cel mai mare muzeu în aer liber din Norvegia, Maihaugen, întins pe o suprafaţă de 40 de hectare, cuprinde 185 de clădiri, inclusiv o biserică din lemn şi două ferme. Muzeul reprezintă munca de o viaţă a lui Anders Sandvig, de meserie dentist. El a sosit la Lillehammer în anul 1885, suferind de tuberculoză şi aşteptându-se să mai trăiască cel mult doi ani. Nu se ştie dacă interesul faţă de muzeul pe care l-a fondat  în 1887 l-a ţinut în viaţă, dar se ştie că a mai trăit 65 de ani şi a murit în 1950. Pentru început a folosit curtea din spatele casei pentru a colecţiona mostre de cultură şi istorie norvegiană, însă când numărul acestora a crescut, iar locul a devenit neîncăpător, a primit din partea administraţiei locale un spaţiu pentru muzeu. Maihaugen dezvăluie o întreagă poveste despre viaţa locuitorilor din valea Gudbrandsdalen, începând cu perioada Evului Mediu până în zilele noastre.
Ne continuăm drumul spre ocean, cu o scurtă oprire la Dombås pentru a lua masa; nimic pretenţios, doar un şniţel cu cartofi prăjiţi pentru care am plătit vreo 15 euro, o sumă astronomică pentru noi, perfect normală pentru ei.


După ce ne-am împrietenit cu un trol, pe care în Norvegia îi găseşti la tot pasul – dar despre ei vom mai povesti, am plecat mai departe, însoţiţi de aceeaşi vreme închisă dar şi de peisajele sălbatice dar dureros de frumoase pe care le întâlneşti de-a lungul şi de-a latul întregii ţări.
Iată-ne ajunşi la Kristiansund. Încă nu plouă dar s-a mai întunecat iar culoarea plumburie a cerului nu anunţă nimic bun. Intrăm în Tunelul Atlanticului, lung de 5,7 km, construit între anii 2006-2009, ceea ce înseamnă că suntem deja pe celebrul Atlantic Ocean Road, lung de 8,3 km. Încă de la începutul secolului XX au existat propuneri pentru construirea unui astfel de drum, dar, abia prin anii '70 aceste idei au fost luate în serios. Construcţia Drumului Atlanticului a început la 1 august 1983 şi a fost dat în folosinţă la 7 iulie 1989.

Drumul Atlanticului

Ieşim din tunel şi privim cu toţii spre cer, are o culoare îngozitor de ameninţătoare, dar încă nu s-a hotărât să-şi descătuşeze torentul de ape. Totuşi, o va face, chiar în momentul în care urmează porţiunea cea mai spectaculoasă a traseului, începe o ploaie torenţială. Dacă tot vroiam eu să trăiesc la intensitate maximă această călătorie, acum am avut ocazia din plin. Ploaia şiroia pe parbriz, ştergătoarele mergeau într-una, eu, novice între-ale fotografiei cu un dslr, mă chinuiam să prind intervalul între două mişcări ale ştergătoarelor pentru a putea face poze. Pe lângă asta, din când în când, îmi ridicam ochii din aparat pentru a putea vedea măcar pentru câteva momente spectacolul ce se derula în faţa noastră cu ochii mei, nu doar prin obiectivul aparatului foto.

Podul Storseisundet de pe Drumul Atlanticului

Înaintăm pe drumul ce şerpuieşte, legând micile insuliţe între ele, având Atlanticul în dreapta şi Kvernesfjord în partea stângă. În faţă apare podul Storseisundet, cel pe care l-am văzut de nenumărate ori în fotografii, acela care, uitându-te la imagini ai impresia că se întrerupe brusc, că nu mai continuă. De fiecare dată când mă uitam la acele poze mă întrebam dacă într-adevăr aşa se vede în realitate. Acum e în faţă mea, şi, da, aşa pare, că se termină brusc, însă e doar o iluzie. După ce-l traversăm, oprim pentru a face câteva fotografii. Termometrul arată 8 grade, ploaia nu conteneşte, vântul suflă din toate direcţiile, dar, ciudat, nu sunt conştientă de toate acestea în acel moment, realizez toate acestea de-abia când totul a trecut, când suntem pe punctul de a pleca mai departe, cineva îmi întinde un şerveţel şi-mi spune: "Şterge şi tu aparatul ăla!"

Podul Storseisundet

Aceasta a fost prima zi, primul episod, din vacanţa norvegiană. Am făcut cunoştinţă cu Norvegia, am atins-o, am simţit-o, aşa cum e ea, desăvârşită în frumuseţe, superb de sălbatică, cu toane în privinţa vremii, ne-a pus la încercare pe Drumul Atlanticului, dar, se pare că am trecut examenul, fiindcă a fost singura ploaie care ne-a udat, în zilele următoare am fost scutiţi. Nu, nu s-a oprit de tot, a mai plouat din când în când, dar de fiecare dată când noi eram la adăpost.

A room with a view

În scurt timp am ajuns la Molde. Ne-am cazat la Hotel Rica unde am primit ... A room with a view. Moldefjord se arăta în toată splendoarea sa, hotelul fiind situat chiar pe malul fiordului. Dacă iniţial ne propusesem o plimbare de seară, frigul de afară şi priveliştea de la fereastra camerei ne-au determinat să ne schimbăm planurile. Ne aştepta o nouă noapte norvegiană frumoasă, urmată de zi perfectă, în căutarea trolilor.

Ziua 2: Pe urmele trolilor
Ziua 3: Norvegia - esenţă pură  
Ziua 4: Norvegia - sfârşit de poveste

7 comentarii:

  1. Imi pare bine pentru tine ca ai ajuns acolo. Voi urmari cu interes ce urmeaza si ma voi bucura de poze:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost o vacanţă minunată, iar cele mai frumose poze abia acum urmează!

      Ștergere
  2. Tufareanu Mircea25 ianuarie 2014, 09:49

    Este o placere sa citesc acest articol si astept si urmatoarele...ma bucur ca ai acest talent de a povesti ce ai vazut..eu "povestesc" numai cu imaginile...tu le faci cu amandoua...felicitari Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult pentru aprecieri, Mircea! Tu povesteşti numai cu imaginile, dar aceste imagini spun mai mult decât o poveste...

      Ștergere
  3. Splendid! Felicitări Simona pentru prezentare şi pentru minunatele fotografii!
    PS: Apropo de troli. Am luat şi eu din Helsinki. Era plin peste tot. Îmi amintesc şi acum cum mi-a spus vânzătorul râzând în timp ce i-a împachetat " aveţi grijă la nas" :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Eu am primit în urmă cu mai mulţi ani un trol chiar din Norvegia, aşa că am scăpat de o cheltuială, dar am cumpărat alte lucruri cu troli: tricou, cană, magnet.
      Sper că l-ai ascultat pe vânzător şi ai avut grijă de ``năsucul`` trolului :)

      Ștergere
  4. I quite like looking through an article that can make men and women think.

    Also, thanks for allowing for me to comment!

    Feel free to surf to my weblog :: Titanium Pro X Review

    RăspundețiȘtergere