Cartea de la San Michele

Titlu: Cartea de la San Michele
Autor: Axel Munthe
Traducere: Maria Nicolae-Dumitrescu
Editura: Orizonturi
Anul apariţiei: 2012
Nr. de pagini: 496

Când am văzut pentru prima dată Cartea de la San Michele la chioşc nu ştiam nimic despre ea. După o vreme, am citit un articol despre insula Capri în care se vorbea despre această carte şi despre autorul ei, doctorul Axel Munthe. M-am hotărât într-o clipă: "Trebuie să o am!"... cartea, nu insula!

Este o carte scrisă într-o manieră mai deosebită, întâmplările din viaţa autorului sunt învăluite de o mantie de dramatism şi totuşi sunt redate într-o notă uşor comică. Axel Munthe se deosebeşte total de confraţii lui medici, prin gândire, stil de viaţă, aspiraţii... Are anumite viziuni care îl ghidează în acţiunile sale, încearcă să înţelegă ce se întâmplă în jurul său, astfel că stă de vorbă cu fiinţe fantastice, îngeri şi cu Moartea pe care efectiv o personifică pentru a o putea înţelege. Recunoaşte că talentul său de medic nu i se datorează, ci este un dar pe care l-a primit.

Iubeşte animalele, iar animalele îl iubesc pe el. Iubeşte insula Capri şi, în special, Vila San Michele pe care o restaurează în ciuda greutăţilor pe care le întâmpină.

"Să trăieşti într-un loc ca acesta, să mori într-un asemenea loc, dacă moartea ar putea învinge vreodată nemuritoarea bucurie a unei astfel de vieţi!"

''În mod uimitor, eu aveam noroc, straniu noroc, în tot ce atingeau mâinile mele, cu fiecare pacient pe care îl vedeam. Nu eram un doctor bun, studiile mele fuseseră prea grăbite, practica în spital prea scurtă, dar nu exista nici cea mai mică îndoială că eram un doctor de succes. Care este secretul succesului? Să inspiri încredere. Ce este încrederea? De unde vine, din cap, sau din inimă? Derivă dintr-un strat superior al modului nostru de a gândi, sau este un grandios arbore al cunoaşterii binelui şi răului, cu rădăcinile adânc înfipte în cele mai mari profunzimi ale fiinţei noastre? Prin ce canale se face comunicarea cu ceilalţi? Este aceasta vizibilă în ochi, este audibilă în cuvântul rostit? Eu nu ştiu, ceea ce cunosc este doar faptul că nu poate fi dobândită din lectura cărţilor nici prin contactul cu pacienţii noştri. Este un dar magic acordat de drept la naştere unui om şi refuzat altuia. Doctorul care posedă acest dar aproape că poate învia morţii. Medicul care nu îl are va trebui să se resemneze să fie la discreţia solicitării unui coleg, pentru o consultaţie într-un caz de pojar. Descoperii curând că acest nepreţuit dar îmi fusese acordat nu datorită meritului meu. Descoperii aceasta tocmai la timp, pentru că începusem să devin orgolios şi foarte mulţumit de mine."

"Doream să duc o viaţă simplă, printre oameni simpli, lipsiţi de pretenţii. Cu aât mai bine dacă nu ştiau nici să scrie, nici să citească. Tot ce îmi trebuia mie era o cameră văruită în alb, cu un pat tare, o masă din scânduri de brad, câteva scaune şi un pian. Ciripitul păsărilor de dincolo de fereastră şi zgomotul mării din depărtare. Toate lucrurile pe care le îndrăgeam cu adevărat le puteam obţine pentru câţiva bănuţi, aş fi fost chiar fericit să fiu înconjurat de cele mai modeste lucruri, câtă vreme nu aş avea nimic urât în preajma mea."

 "Aşa cum îl vedeam eu, San Michele va arăta mai minunat decât oricând. Casa era mică, avea doar câteva camere, dar existau logiile, terasele şi pergolele preutindeni de jur împrejur, pentru a privi soarele, marea şi norii – sufletul are nevoie de mai mult spaţiu decât trupul."

"De ce oare tânjeam după apus şi după stele, eu, cel ce mă închinam soarelui, care mă temusem de întuneric şi de noapte încă de pe vremea când eram copil? De ce trebuia să mă ardă ochii aşa, când mă uitam în sus, la minunatul soare? De ce se mâniase pe mine, de ce îşi întorcea faţa de la mine şi mă abandona în întuneric, pe mine, cel care lucram în genunchi ca să îi construiesc lui un alt sanctuar?"

"Sunt sigur că Dumnezeu Atotputernicul iubeşte păsările, altfel El nu le-ar fi dat aceeaşi pereche de aripi pe care a dat-o îngerilor Săi."

"Noi ştim că vom muri, de fapt acesta este singurul lucru despre care ştim că ne-a fost rezervat. Toate celelalte sunt doar ghicitori, şi de cele mai multe ori răspunsul e greşit."