sâmbătă, 2 martie 2013

Visând la Fiordurile Scandinave


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la următoarea vacanţă nu am un tipar prestabilit în raport cu care să aleg destinaţia. Uneori am nevoie de luni întregi de gândire, calcule, socoteli, altădată am din start în minte o destinaţie şi nu mă interesează nimic altceva. Sau, cum a fost cazul ultimei alegeri, am tot învârtit în gând câteva destinaţii, am studiat oferte pentru aceste destinaţii, pentru ca apoi, când a venit momentul să aleg una dintre ele, am renunţat la tot şi am ales ceva ce nu luasem în calcul până atunci: Scandinavia. A fost un impuls de moment, pe care îl voi plăti scump, la propriu, dar, alegerea fiind facută, nu-mi rămâne decât să sper că nu m-am întins mai mult decât îmi este plapuma.
Programul pe care l-am ales, Fiorduri Scandinave, este un circuit cu autocarul, organizat de Christian Tour şi achiziţionat de la Agenţia Fantasy Travel din Timişoara, ce acoperă 16 zile şi include 7 ţări: Ungaria, Polonia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, o mulţime de oraşe şi o sumedenie de locuri deosebite. Numărul de kilometri pe care îi voi parcurge: aproximativ 6.500. Am ales ca dată de plecare 25 iulie, în miezul verii, asta deoarece în Ţările Nordice, sfărşitul lunii iulie - începutul lunii august este cea mai călduroasă perioadă a anului, mă rog, dacă poate fi numită călduroasă, eu fiind recunoscută la nivel mondial ca o persoană extrem de friguroasă.
Preţul distracţiei, pentru că în fond acesta este aspectul care ne doare cel mai mult pe noi, turiştii, deci, cum spuneam, preţul iniţial, de catalog, este de 865 euro, însă am beneficiat de anumite reduceri fiindcă m-am înscris din timp, şi tocmai de aceea am făcut-o, pentru a mă bucura de aceste reduceri, astfel că eu am plătit 687 de euro, sumă ce acoperă transportul cu autocarul, 15 cazări cu mic dejun şi ghid însoţitor. La toate acestea se mai adaugă 165 euro traversările cu ferry-boat-ul şi două croaziere.


Totuşi, cum am ajuns să aleg acest traseu, pentru că, o fi fost rezultatul unui impuls de moment, însă exista acolo o sămânţă bine ascunsă, care până la urmă a răsărit.  Anul trecut am fost în vacanţă în Elveţia, ţară care mi s-a părut minunată din multe puncte de vedere, am avut impresia că am descoperit un mic paradis, locuri a căror frumuseţe m-a cucerit şi am declarat sus şi tare că a fost cea mai frumoasă vacanţă de până acum şi că am văzut cele mai încântătoare locuri, însă am auzit voci care spuneau că Norvegia este mult peste. Iniţial n-am luat în seamă posibilitatea de a ajunge acolo, pur şi simplu îmi spuneam că e inaccesibil pentru mine. Apoi, am decis să renunţ la raţiune şi m-am aruncat cu capul înainte.

Ce  aşteptări am de la această vacanţă?
Aspectul care mă preocupă cel mai mult este vremea, aceasta având o influenţă considerabilă asupra reuşitei vacanţei, dar şi a fotografiilor pe care le voi realiza. Special pentru acest circuit m-am zbătut să intru în posesia unei aparat foto performant (mi l-a adus Moş Nicolae, la insistenţele mele), iar în luna mai voi urma un curs de fotografie, deoarece, sinceră să fiu, îmi cam prind urechile.
Voi vizita şapte ţări, în patru dintre acestea voi pătrunde pentru prima oară: Polonia, Suedia, Norvegia şi Danemarca. De asemenea, voi vizita multe oraşe şi locuri despre care am auzit vorbe frumoase. Oare cum le voi percepe eu la faţa locului? Oare cât de tare mă vor impresiona Fiordurile?
Unul dintre momentele mult aşteptate de mine este traversarea Mării Baltice, deoarece n-am mai fost până acum niciodată pe un vas, în larg, iar acum voi petrece o noapte întreagă pe mare.
Există anumite obiective turistice care, atunci când vizitezi un loc, te atrag mai mult decât altele, ca şi cum s-ar creea o legătură emoţională. Asta mi s-a întâmplat cu Gioconda, când am fost la Paris, deşi foarte multă lume spune că nu merită efortul fiind o lucrare de dimensiuni mici, de care nu te poţi apropia prea mult. Ei bine, pentru mine a meritat. La fel se întâmplă şi cu Mica Sirenă, ard de nerăbdare s-o văd, fie ea oricât de micuţă şi de bătrână; anul acesta va împlini 100 de ani.

Care sunt temerile legate de această vacanţă?
Nu pot să spun că aş avea anumite temeri dar există un anumit aspect care mă preocupă în mod special legat de aspectul financiar, şi nu mă refer atât la cantitate (deşi, nici acest aspect nu este de neglijat), cât la diversitate. Voi avea nevoie de: forinţi, zloţi, 4 feluri de coroane (suedeză, norvegiană, daneză şi cehă) şi euro. Cam mult! Uff, data viitoare voi alege un circuit care se desfăşoară doar în zona euro :).

În încheiere, am pregătit o galerie foto pentru a vedea ce anume mi se pregăteşte :)
Credit foto: Christian Tour

Cracovia

Varşovia
Stockholm
Fiordul Geiranger
Bergen
Oslo
Mica Sirenă
Palatul Sanssouci
Praga
.
Acum puteţi citi despre călătoria în Norvegia urmând următoarele link-uri:

20 de comentarii:

  1. Simona, iti doresc sa te simti bine si sa te bucuri de aceasta excursie! Am fost prin Scandinavia, mai putin in Norvegia. Voi citi despre ea la tine pe blog, cand te intorci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Adriana, cu siguranţă voi avea multe de povestit după ce mă voi întoarce din această aventură!

      Ștergere
  2. Vacanta placuta! Pretul platit mi se pare mai mult decat rezonabil, daca ne raportam la ce se ofera de acei bani. Sunt curios daca iti va placea mai mult Norvegia decat Elvetia:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult! Da, este un preţ bun ţinând cont că sunt totuşi 16 zile. Pe mine Elveţia m-a impresionat în mod deosebit, acum aştept replica Norvegiei! :)

      Ștergere
    2. Elvetia este de vis! Noi tocmai ne-am intors dintr-o mica vacanta petrecuta in Lucerna. Sper ca luni sa si postam un articol despre asta...

      Ștergere
    3. Eu chiar am inclus Lucerna pe lista destinaţiilor romantice, într-un articol recent. Aştept să apară articolul vostru!

      Ștergere
  3. Chiar asa, drum bun! Norvegia suna demential ... eu inca n-am terminat de povestit despre ea, draguta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Liliana! Articolele despre Norvegia de pe blogul tău reprezintă material de studiu pentru mine!

      Ștergere
  4. Frumoasa alegere !
    Eu visez la o croaziera in care sa vad fiordurile, dar e cam problematica deplasarea pana la locul imbarcarii din orasul meu. E necesar sa iau zbor din Budapesta.
    Iti doresc sa ai o ''vacanta reusita'' si sunt foarte convinsa ca asa si va fi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muţumesc Georgiana, sper şi eu din tot sufletul să fie o Vacanţă Reuşită! :)
      Până la urmă găseşti tu o soluţie să ajungi acolo, dacă îţi doreşti acest lucru!

      Ștergere
  5. Ce reclamă moca le faci tu agenţiilor! :)
    Traseul ales de tine e mai mult decât spectaculos. Sunt sigură că această vacanţă o va bate pe cea din Elveţia la capitolul “ cea mai”. Surpriza plăcută pe care am avut-o citind aceste rânduri a fost legată de fotografie. Te felicit că ai decis în luna mai să faci un curs de fotografie. E tot ceea ce-ţi mai trebuia în acest moment. Nu am nici o îndoială că la întoarcere nu ne vei încânta cu fotografiile tale.

    Palatul Sanssouci este superb alături de splendidele sale grădini. Abia aştept să-l văd. O parte din traseu o voi parcurge şi eu, aşa că voi fi pe urmele tale... Apoi din Polonia drumurile noastre se despart. Se anunţă de pe acum o toamnă interesantă cu schimb de păreri.

    Legat de preţul vacanţei, ce am constata eu până acum, este că dacă un circuit costă, dau un exemplu, 500 de euro, cel puţin tot de atâţia bani este nevoie să ai la tine pentru cheltuială.
    Pentru că scorul final al vacanţei tale se ridică la o sumă mare, pentru care sunt sigură că ai tras ca să o strângi, îţi doresc de acum să ai parte de un ghid bine pregătit, flexibil şi cu iniţiativă. Am ajuns la concluzia că nu traseul şi cazările contribuie în mod special la reuşita unei vacanţe, ci tocmai oamenii de care depindem într-o astfel de călătorie - ghidul şi şoferii! De asemenea, îţi doresc să ai parte de cele mai însorite zile ale Scandinaviei, astfel încât pozele să se ridice la înăţimea tuturor aşteptărilor! :)

    Drum bun şi distracţie plăcută îţi doresc încă de pe acum!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am fost întotdeauna mulţumită de serviciile oferite de aceste agenţii, de aceea am considerat ca fiind normal să le amintesc în comentariul meu.
      Am ales să urmez cursul de fotografie pentru că ar fi păcat să las să se irosească potenţialul aparatului foto :)
      Da, vom avea câteva puncte comune în vacanţele noastre, Cracovia, Varşovia, apoi drumurile noastre se despart, eu pornesc spre Ţările Nordice iar tu spre Ţările Baltice, însă la întoarcere atât eu cât şi tu, vom vizita Berlin, Potsdam, Dresda şi Praga. Ţi-am mai spus-o şi ţi-o repet: te invidiez pentru Helsinki :)Poate la întoarcere reuşim să organizăm o întâlnire, să facem schimb de impresii în direct:)
      Aş fi încântată dacă în această excursie ghid ne va fi cel cu care am făcut Elveţia, dacă nu, sper măcar să fie unul cel puţin la fel de bun.
      Îţi mulţumesc mult pentru urări şi îţi doresc şi ţie, de asemenea, o vacanţă frumoasă!

      Ștergere
    2. Ziua la Helsinki ne va costa o avere. Citisem aseara pe blogul lui Răzvan Pascu că transportul din Tallin la Helsinki este 50 de euro de persoană. Iar noi trebuie să ne şi întorcem în Tallin, deci o sutică zboară rapid. :)

      Mersi! Mi-ar face o mare plăcere să ne întâlnim! Şi chiar să facem un circuit împreună!

      Ștergere
    3. Poate pentru bilet dus-întors tariful e mai mic, şi poate veţi beneficia de reducere pentru grupuri, nu ştiu, zic şi eu.

      Ștergere
  6. Wow, mamă ce vacanță vei avea! MINUNAT!
    Cred ca te apuci sa numeri zilele pana atunci :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Fantastic...Iti doresc sa ai o vreme cat mai buna ca sa te poti bucura la maxim de aceasta vacanta :). Desi mai e pana in iulie, abia astept sa ne povestesti cum a fost :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana Maria, îţi mulţumesc! Sper din tot sufletul să am parte de vreme bună. Cu siguranţă voi avea ce scrie după o astfel de vacanţă!

      Ștergere