Se
pare că excursia de anul trecut din Elveţia mi-a deschis apetitul pentru
drumeţiile montane. Mai corect cred că ar fi să
spun mi-a redeschis, pentru că plăcerea de a cutreiera munţii se află
dintotdeauna în mine. Însă de multe ori, din variate motive, nu poţi realiza tot
ce îţi doreşti, aşa că, au trecut un număr oarecare de ani în care nu am văzut
faţa munţilor decât în poze. Vizita la Zermatt din anul precedent m-a scos din
amorţelă, astfel că anul acesta, după mini-vacanţa la Vidra Ski Transalpina din
ianuarie, iată-mă din nou pe drumuri de munte, de data aceasta în Munţii Ţarcu.
Am urmărit postările Clubului
Bănăţean de Turism pe Facebook şi imediat ce a apărut evenimentul denumit
Excursie M-ţii Ţarcu – Muntele Mic am început să-mi fac planuri pentru a lua parte
împreună cu Dantes la această excursie, mai ales că era structurată pe trei
niveluri de dificultate pentru ca oricine să poată participa în funcţie de cât
îl ţin puterile.
1. Drumeţie lungă (7-8 ore) pe
traseul Şaua Jigorei (1.215 m) – Poiana Şeroni – Cabana Cuntu – Vf. Ţarcu
(2.190 m);
2. Drumeţie medie (4 ore) pe
traseul Şaua Jigorei (1.215 m) – Poiana Şeroni – Cabana Cuntu (1.400 m);
3. Drumeţie uşoară pe Muntele Mic.
A sosit şi ora plecării,
plecare ce a fost întârziată din cauza unui turist adormit, dar până la urmă am
pornit, în poticnelile autocarului care deja dădea semne de oboseală. Pe drum
organizatorii ne-au descris zona, ne-au vorbit despre principalele atracţii şi
ne-au prezentat programul excursiei şi traseele ce urma să le străbatem. Eu îmi
propusesem să fac împreună cu Dantes traseul cu nr. 2. Însă autocarul era
hotărât să ne dea planurile peste cap şi din când în când se oprea. Şoferul
meşterea ceva la el, apoi autocarul pornea, însă distanţele dintre două opriri
erau din ce în ce mai scurte, până când, într-un final, şi-a dat obştescul
sfârşit la aproximativ 10 km de Şaua Jigorei, unde ar fi trebuit să ajungem.
 |
| Locul unde autocarul a renunţat la luptă |
Pentru a nu avea o zi ratată
trebuia regândit totul şi organizatorii au venit rapid cu soluţii, propunând
două trasee:
1. Un traseu mai dificil având în
vedere că era prin pădure iar diferenţa de nivel era de aproximativ 700 m (dacă
am înţeles eu bine), până în zona Cuntu;
2. Ceilalţi urmau meargă pe şosea,
pe drumul pe care trebuia să ne ducă autocarul, până la Şaua Jigorei, iar
acolo, în funcţie de timpul avut la dispoziţie se puteau face plimbări în zonă.
În acest grup ne-am aflat şi noi.
Ne-am luat cu toţii bagajele şi
am luat-o la picior, însă vremea era urâtă, ploua, iar starea noastră de spirit
era asemănătoare vremii. Totuşi, încet-încet, vremea s-a schimbat, ploaia s-a
oprit, ceaţa s-a ridicat iar soarele s-a hotărât să ni se arate. Până am
străbătul serpentinele şi am ajuns la Şaua Jigorei ziua a devenit senină, frumoasă,
însorită şi călduroasă.
Iată şi dovada:
 |
| Suntem în ceaţă |
 |
| Un taur şi câteva văcuţe |
 |
| Vremea devine mai prietenoasă |
 |
| Vreme frumoasă la Şaua Jigorei |
Aici, unii s-au întins la soare sau la umbră, să
se odihnească, iar alţii au ales să exploreze zona. Noi am pornit uşor pe
drumul ce duce la Cuntu şi ne gândeam să facem o plimbare relaxată, să admirăm
frumuseţea zonei, să facem fotografii, atât cât ne permitea timpul, pentru că
apoi trebuia să facem tot acest drum înapoi, până unde ne-a lăsat autocarul, în
apropierea punctului de plecare a telescaunului spre Muntele Mic.
 |
| Pauză de masă |
 |
| Vedere spre Muntele Mic |
 |
| Într-o poiană |
Am urmat traseul care a intrat în pădure şi la
un moment dat i-am propus lui Dantes să ne întoarcem că nu are rost să mai
mergem înainte deoarece drumul continuă prin pădure însă el a dorit să
continuăm plimbarea, şi bine a făcut, pentru că după aproximativ 150 m mi s-a
părut că în faţă văd o zonă mai luminată. Într-adevăr, în faţa noastră se găsea
Poiana Şeroni care ne-a oferit o panoramă minunată asupra Munţilor şi a
Vărfului Ţarcu. Dacă tot am ajuns aici, mi-am permis şi un moment de respiro
pentru a savura cât mai intens clipa.
 |
| Încununarea efortului |
 |
| Dantes cu mama |
 |
| Vă salut din Poiana Şeroni |
Cu regret, că trebuia să părăsesc acel loc minunat,
dar şi cu bucurie că totuşi am avut norocul să-l găsim, am luat rucsacul pe
spinare şi am pornit la vale. Pe drum, deoarece coborârea este mai uşoară (dacă
n-aţi ştiut), ne-am oprit din loc
în loc pentru odihnă şi pentru a mai capta câteva imagini.
 |
| Aici ne-am răcorit |
 |
| Două şopârle jucăuşe |
La Timişoara ne-am întors cu un
alt autocar, unul ce chiar funcţiona. Pe tot drumul spre casă am fost însoţiţi
de un magnific apus de soare, cerul fiind colorat în nuanţe roşiatice intense. Eram
obosiţi dar fericiţi pentru că o zi ce a început dezastruos a devenit până la
urmă o zi frumoasă şi plăcută, o experienţă reuşită, chiar dacă nu conform
planului iniţial, însă schimbările realizate din mers de către organizatori
s-au dovedit a fi inspirate.
A fost prima dată când
am participat la un eveniment organizat de către Clubul Bănăţean de Turism. Le
mulţumesc pentru că mi-au oferit această oportunitate şi aştept din partea lor
noi provocări.
