duminică, 24 august 2014

La jumătatea lui 2014




Pentru că s-au adunat prea multe, iar până la sfârşitul anului se vor mai aduna, am decis să împart bilanţul anual al călătoriilor pe semestre. Astfel că m-am apucat să analizez excursiile din prima jumătate a anului şi să întocmesc un prim bilanţ.
Se discută mult, mai ales în această perioadă, pe tema vacanţelor. Să pleci în străinătate că-i mai ieftin şi ai condiţii mai bune, să rămâi în ţară că… fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara ta! Decizii, decizii…
Se argumentează în ambele sensuri, se scriu articole, se aduc dovezi, se rostesc critici şi fiecare are dreptate în felul său. Apăi, mie una, îmi plac ambele deopotrivă, îmi place să umblu prin ţări străine, dar nu ratez nicio ocazie să cutreier şi româneşte, şi bag samă că anul ăsta am cam şi exagerat cu asta.

Să vedem...
Câte excursii de weekend 100% autohtone încap într-o jumătate de an? Păi, hai să numărăm…

1) 11 ianuarie – Unde credeţi că am fost? La schi? Nici vorbă. Am făcut o drumeţie prin împrejurimile Bocşei într-o extrem de călduroasă şi însorită zi de sâmbătă. Am colindat, ne-am cocoţat, am stat întinşi la soare, ne-am rugat la mănăstire, dar mai multe detalii despre această ieşire puteţi afla aici.

Cetatea Cuieşti

2) 1-2 februarie – De data asta chiar am fost la schi într-o excursie de două zile pe Muntele Mic. De fapt, şi în acest caz e cam mult să spun că am fost la schi că numai copilul a schiat, eu doar l-am supravegheta de la baza pârtiei. Am încercat şi eu, dar mi-am dat seama că sportul ăsta nu e pentru mine. Ei, nu le poţi face pe toate...

Vedere spre apus de pe Muntele Mic

3) 1 martie – O zi superbă de mărţişor, numai bună pentru o drumeţie la Charlottenbug, singurul sat circular din ţară, şi de aici până la Buzad şi retur. Ne-am făcut încălzirea pentru sezonul de drumeţii ce tocmai începea.

Între Charlottenburg şi Buzad

4) 8 martie – Mai are rost să spun că a fost o zi superbă de martie? A devenit deja un obicei ca zilele de drumeţie să fie însorite. De ziua femeii soarele ne-a însoţit pe Valea Radului, ieşire despre care puteţi citi aici.

Cascadă pe Valea Radului

5) 15 martie – Am fost pe tărâmul huniazilor, însă am început cu un salt mai lung în timp, tooocmai  pe vremea romanilor. La Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu se găseşte doar un morman de pietre cum spun mulţi, e o întreagă lume ce aşteaptă să fie dezvăluită. Traseul ne-a condus apoi spre Densuş, Prislop, Hunedoara şi Deva. Despre toate astea: aici. Ah, era să uit, vremea a fost... superbă, cum altfel.

Castelul Corvinilor din Hunedoara

6) 22 martie – Am plecat spre Oraviţa şi, după o drumeţie scurtă pe Valea Călugărului până la Mănăstirea Călugăra, am simţit esenţa şi spiritul imperiului austro-ungar la Teatrul Vechi "Mihai Eminescu" din Oraviţa – o replică mai mică a celui din Viena, şi la Farmacia Knoblauch, toate acestea încununate cu o plimbare cu trenul pe cea mai veche cale ferată montană de pe teritoriul actual al României Oraviţa-Anina – Semmeringul bănăţean. La final, o scurtă vizită la fosta staţiune climaterică de la Marila. De vreme nu mai are rost să amintesc, cred că ghiciţi cum a fost!

Teatrul Vechi ``Mihai Eminescu`` din Oraviţa

7) 30 martie – Ne-am îndreptat spre Munţii Dognecei pentru a efectua un traseu de cercetare, cu trenul până la Reşiţa, cu taxiurile pănă la Lupac, iar de aici am intrat pe traseu. Nu mai ştiam unde să ne uităm, peiasjul era încântător împrejur, se vedea până departe în zare, vremea ca de obicei. La un moment dat am greşit drumul, ne-am întors şi, odată intraţi pe drumul cel bun nu ne-a fost greu să ajungem la Lacul Dognecea.

Pomi înfloriţi în Munţii Dognecei

8) 12 aprilie – Cu ocazia drumeţiei de mai sus, în timp ce trenul ne ducea spre Reşiţa am descoperit, privind pe fereastra vagonului, dealurile incredibil de verzi de la Moniom şi, nu mi-a luat mult să mă decid că vreau să le străbat. Aşa că, iată-mă aici! De data aceasta vremea n-a fost prea faină, era cam înnorat, dar bine că n-a plouat.

9) 21 aprilie – Sărbătorim Paştele şi am hotărât ca măcar acum să rămânem şi noi acasă ca tot creştinul. Am stat acasă sâmbătă, duminică ... A fost suficient. Luni ne-am urcat pe biciclete şi am făcut o ieşire la iarbă verde, aici, în apropierea oraşului, prin pădurea din Giroc şi pe malul Timişului.
 
10) 26-27 aprilie – Dacă a fost ceva ce mi-a acaparat gândurile în ultimii ani transformându-le în dorinţă pură, a fost cu siguranţă un loc vrăjit, sălbatic şi ademenitor numit Cheile Nerei. Dacă tot am ajuns aici, în sfârşit, le-am străbătut în lung şi-n lat: de la Podul Bei până la Casca Beuşniţa şi retur, de la Podul Bei, prin Tunele, până în Sasca Română unde am urcat şi până la releu să vedem zona de sus, apoi am fost la Lacul Dracului şi la Moara lui Untan şi în final am făcut o drumeţie pe Cheile Şuşarei. Am totalizat vreo 40 de km, însă au mai rămas locuri de descoperit şi într-o excursie viitoare.

Cascada Beuşniţa

11) 2-3 mai – O aventură bine condimentată la Poieni Strâmbu, în cadrul unui proiect de promovare a zonei. Am avut parte de ore lungi de mers plin ploaie, am trecut cu picioarele prin râuri reci, am vizitat o criptă, am umblat în beznă şi am dormit pe scena căminului cultural din Poieni.

Cripta din Poieni

12) 11 mai – Am fost şi cu o lună în urmă, dar atunci vremea a fost închisă, neprielnică pentru fotografii, astfel că am revenit la Moniom. De data aceasta, soarele a strălucit, dealurile şi-au etalat verdele perfect, norii pufoşi decorau cerul albastru, orizontul s-a lărgit permiţând munţilor din depărtări să ni se afişeze.

Moniom cu ale sale dealuri verzi

13) 7 iunie – După câteva weekend-uri petrecute în vesela Andaluzie, am reluat seria drumeţiilor româneşti luând cu asalt vârful Padeş, cel mai înalt din Munţii Poiana Ruscă. A fost o drumeţie de 3 ore şi ceva, de la vechea cabană Căprioru – acum aflată în paragină, am trecut pe lângă: Capul de dac, Minele romane, Arcul de triumf, Izvorul lui Băban şi microbuzul din Padeş.

Vârful Padeş

14) 14-15 iunie – Revenim la Poieni Strâmbu, să muncim, fiind implicaţi într-un proiect mai amplu, dar întreaga poveste acestor două zile o puteţi citi aici.

Cascada Şopot - Poieni Strâmbu

15) 18 iunie – Nu este weekend, e miezul săptămânii într-o zi de miercuri. Sunt în autocar împreună cu un grup de copii din clasele I-IV, mergem să vedem Cascada Bigăr şi Morile de apă de la Rudăria. Şoferul întărzie la plecare, nici nu pornim bine că numeroase stomăcele sunt golite şi multe pungi sunt umplute – activitate ce va continua pe tot parcursul drumului – microfon lipsă - de câte ori coboram din autocar îi adunam în grup să le povestesc (strig) câte ceva în gura mare – ajungem noi la Bigăr ajunge şi ploaia, care-i mult mai deasă decât şuviţele firave de apă ce formează celebra cascadă. Într-un final ploaia se opreşte, aventura continuă...

16) 28-29 iunie – În acest final de săptămână avem în program Transalpina. Din cauza noianului de ştiri care anunţă şoseaua alpină ca fiind închisă circulaţiei avem vreo 3 variante de program de rezervă. În prima seară ajungem la Rânca, asta după ce am vizitat Tg-Jiu, peştera şi mănăstirea Polovragi. Acum lumea începe să se panicheze, că dacă şoseaua e închisă mai bine să n-o străbatem, că-i prea abruptă!!! Dom`le, când te-ai înscris în excursie n-ai ştiut că-i abruptă? Şi după ce se va deschide va fi la fel, nu ţi-o nivelează nimeni! În fine, dimineaţă pornim, pe Transalpina, mai un urcuş, mai o serpentină, hăul ba pe o parte ba pe cealaltă a drumului, multe feţe vesele, fericite, printre astea şi câteva speriate, panicate. Ajungem în Pasul Urdele, majoritatea coborâm din autocar, panicaţii nu. Ne plimbăm de-a lungul şoselei, facem fotografii – în alergare, în săritură, întinşi pe burtă – urcăm spre vf. Urdele, suntem încântaţi. Ne întoarcem la autocar, aici mare scandal, cică pierdem vremea, de ce nu plecăm odată. Să plecăm unde dom`le? Suntem pe Transalpina, ăsta-i scopul şi esenţa excursiei.

Pe Transalpina


Cât a ieşit la socoteală? 16? Ei, chiar că am exagerat!... (dar nu-mi pare rău). Şi când te gândeşti că suntem doar la jumătatea anului cu numărătoarea...