The Phantom of the Opera

Încerc să scotocesc adânc pe undeva prin subconştient să găsesc momentul în care mi s-a declanşat obsesia numită Fantoma de la Operă. În urmă cu câţiva ani începeau să iasă la suprafaţă frânturi şi crâmpeie de imagini foarte vagi - probabil văzusem cu mult timp în urmă, probabil în copilărie, în timpul celor două ore de emisie ale singurului canal tv ce putea fi vizionat în România anilor `80, deci, spuneam că e posibil să fi văzut vreo variantă mai veche a filmului.

Amintirile erau însă atât de şterse, singurul lucru clar, care îmi bântuia gândurile din ce în ce mai des şi din ce în ce mai obsedant era titlul: Fantoma de la Operă. Am început să devin curioasă, doream să aflu mai multe, astfel că, am început să caut pe You Tube şi am găsit filmuleţe cu melodii din cea mai nouă variantă a filmului, cea din 2004. Muzica m-a cucerit imediat. Am descărcat filmul şi l-am urmărit. Mi-a plăcut. Apoi l-am revăzut. Mi-a plăcut şi mai mult. Şi tot aşa, am continuat să-l revăd încă o dată şi încă o dată, aproape zi de zi, şi parcă cu fiecare vizionare îmi plăcea tot mai mult. Atunci când nu mă uitam la film ascultam melodiile, la nesfârşi, până le-am învăţat aproape pe de rost.

Nu-mi mai ajungea filmul descărcat de pe net, vroiam ceva mai palpabil, vroiam dvd-ul. Am început să caut pe diverse site-uri, prin magazine; nu l-am găsit nicăieri. Ştiam că la baza filmului stătea o carte, am căutat-o şi pe aceasta peste tot, pe net, prin librării, anticariate, nici urmă. Am găsit-o până la urmă la bibliotecă. Am citit-o. Există ceva diferenţe faţă de film, dar mi-a plăcut. Totuşi, aceasta a fost singura dată când preferam filmul în detrimentul cărţii. După aceea am găsit cartea de cumpărat pe net şi ... exact, am comandat-o, apoi a apărut şi în colecţia roşie de la Adevărul şi ... guess what, am cumpărat-o.

Exact când "boala" era în stadiul ei cel mai avansat, am făcut o călătorie la Londra. Era în martie 2009, din păcate însă, pe atunci habar n-aveam că există în capitala britanică un teatru unde zi de zi au loc reprezentaţii ale spectacolului Fantoma de la Operă. Atunci eram focusată pe Covent Garden, unde mi-ar fi plăcut să văd un spectacol. Când au apărut primele zvonuri cu privire la călătoria la Londra, am căutat bilet la unul dintre spectacole; mai era disponibil un singur tichet la Lacul lebedelor, însă până m-am decis eu, biletul s-a dus, aşa că a trebuit să mă mulţumesc să văd Royal Opera House de afară.

Tot atunci, hoinărind prin Londra, am văzut afişe cu Fantoma de la Operă. Atunci s-a aprins beculeţul. La întoarcerea în ţară am început să caut pe net informaţii şi ... ce să vezi ... există un teatru al Maiestăţii sale, Regina – Her Majesty's Theatre, unde, începând din 27 septembrie 1986, au loc aproape zilnic, câteodată şi de două ori pe zi, reprezentaţii ale Fantomei de la Operă, marea majoritate ale acestora jucate cu casa închisă. Atunci mi-am promis: la următoarea vizită la Londra va trebui neapărat să văd spectacolul!

Între timp am primit şi dvd-ul. Cum în România nu era de găsit, am rugat un prieten să mi-l aducă ... de la Londra.

În toţi aceşti ani am încercat să recomand filmul, să insuflu şi altora pasiunea pentru fantomă, însă rezultatele au fost dezastruoase; n-am reuşit să conving pe nimeni, cel mult primeam un răspuns aşa cu juma' de gură: "Mda, a fost ok filmul", asta de la puţinele (cam două) persoane care s-au învrednicit să-l vadă. Bun, e clar că fiecare vede lucrurile în felul său, fiecare dintre noi avem propriile preferinţe, simpatii, plăceri, dar, chiar aşa ... Nimeni?

În primăvara lui 2013, situaţia s-a schimbat brusc. Am descoperit că şi Miky este fan The Phantom of the Opera, şi nu doar atât, locuieşte la Londra, şi mai mult, a văzut spectacolul şi ... a fost entuziasmată! Apoi, am aflat că şi Izabela iubeşte muzica nopţii.

În sfârşit, a venit şi ocazia mult aşteptată: urma ca la sfârşitul lui octombrie 2013 să petrec câteva zile la Lancaster, la invitaţia prietenei mele, Cami. Mi-am organizat astfel timpul ca la întoarcere să rămân câteva zile la Londra şi, primul gând care mi-a venit a fost: voi merge la spectacol, voi vedea Fantoma de la Operă.

Iată-mă aici, la Londra, plimbându-mă pe aleile parcului St. James. Începe să se însereze. Mai sunt aproape trei ore până la spectacol dar eu nu mai am răbdare. Paşii mă poartă, aproape involuntar, spre Her Majesty`s Theatre. Sunt în faţa teatrului. Îl privesc şi mă gândesc că milioane de persoane au intrat pe aceste uşi în cei 27 de ani de când se joacă spectacolul. Pătrund în holul micuţ, cochet, frumos amenajat. Mă îndrept spre casa de bilete. Am făcut rezervarea pe net cu ceva vreme în urmă, dar era prima dată când rezervam tichete la un spectacol aşa că nu pot sta liniştită până nu am confirmarea. Întind foaia cu rezervarea şi după câteva secunde primesc biletul, îl ţin în mână, ... wow, pe el este tipărit numele meu.

Plutesc pe străzi, până în Trafalgar Square, intru la National Gallery, admir câteva capodopere, apoi, când muzeul se închide, mai bântui puţin pe străzile Londrei şi sunt din nou la teatru. Mai sunt vreo 45 de minute până începe spectacolul dar lumea se adună deja. Holul micuţ este deja plin şi în stradă se pot vedea mici gupuri.

Intrăm şi suntem îndrumaţi spre bufet. Nu mi-e foame, nu mi-e sete, în schimb îmi cumpăr un dvd cu spectacolul aniversar de 25 de ani. Ajung în sală şi îmi ocup locul, la Grand Circle, chiar în zona centrală. Emoţii, emoţii! De câtă vreme visam la acest moment, şi acum, visul a devenit realitate. I did it!

Începe spectacolul! Cunosc fiecare melodie, fiecare sunet, fiecare replică, fiecare scenă, numai că acum nu e doar un film, totul se petrece aici, sub ochii mei. Decorul şi costumele sunt impresionante iar scenele se succed cu repeziciune, totul se transformă în doar câteva momente. Christine şi fantoma urcă pe scări, în susul scenei, ca după câteva secunde să apară într-o barcă, iar din apă ies lumânări aprinse. I'm in Heaven!

Am savurat fiecare clipă din acest spectacol fabulos. Am trăit cu emoţie fiecare secundă din cele aproximativ două ore şi jumătate cât a ţinut spectacolul. Mi-am creat nişte amintiri de neuitat şi mi-am întipărit adânc în memorie imagini pe care mi le voi aminti mereu.

Pentru că măreţia acestui fenomen nu poate fi descrisă în cuvinte - cel puţin eu nu-s în stare – îndrăznesc să vă dau un sfat: dacă ajungeţi la Londra, daţi-vă întâlnire cu fantoma. Biletul e destul de scump (eu am dat 54 de lire), dar vă garantez că merită fiecare penny.

 ...