Cascada La Văioaga

Cheile Nerei au reprezentat locul care m-a obsedat cel mai mult în ultimii ani, care a rămas înţepenit pe lista cu dorinţe de călătorie şi n-a vrut nicicum să se afişeze ochilor mei însetaţi de albastrul Ochiului Beiului.

Aflat la doar o sută şi ceva de km de Timişoara, Parcul Naţional Cheile Nerei a rămas pentru multă vreme numai un deziderat, deşi în acest timp am ajuns în locuri mult mai îndepărtate, situate la mii de km depărtare.

Dar până la urmă le-a venit rândul şi am profitat la maxim de cele două zile petrecute acolo străbătând trasee în lungime totală de 40 km. Am văzut locuri care îmi doream tare mult să le văd (Ochiul Beiului, Cascada Beuşniţa, Lacul Dracului), dar am descoperit şi altele despre care, ori n-am ştiut, ori nu le-am dat suficientă importanţă sau pur şi simplu le-am ignorat. Printre acestea a fost şi Cascada La Văioaga de a cărei existenţă nu am ştiut până n-am văzut-o.

Ne aflăm pe drumul forestier ce leagă Podul Bei de Ochiul Beiului. Pe o tăbliţă, bătută în cuie de un pom, stă scris: Cascada La Văioaga. Se vede un drumeag ce se desprindea de drumul principal spre dreapta Eram nerăbdătoare să ajung la Ochiul Beiului, dar văzând că toată lumea merge să vadă cascada, îi urmez şi eu.

Printre copacii tineri, proaspăt înfrunziţi, urmăm poteca ce coboară spre albia Beiului. Se aude susurul scurgerii apei, dar nimic nu te pregăteşte pentru cei vei vedea acolo jos. După câţiva paşi ajungem pe malul apei. De aici se vede, în dreapta, partea superioară a cascadei, se vede apa Beiului scurgându-se, dispărând în neant, iar sunetul a crescut mult în intensitate.

Poteca îngustă coboră abrupt, urmând linia cascadei. Îmi strecor paşii printre rădăcini şi pietre, şi, când ajung jos nu-mi pot crede ochilor... un decor desprins din desenele animate Cartea Junglei, o scenă pictată de-o mână măiastră. După o cădere vijelioasă, de 6 metri, apele albastru-verzui se liniştesc imediat, se odihnesc pe un pat calcaros, reflectând în liniştea lor cascada albă, înspumată, neobosită. În jur, formaţiuni calcaroase înalte, frumos echipate cu multă verdeaţă, muşchi, iederă, arbuşti şi câteva floricele galbene dau un aspect exotic şi completează perfect decorul paradisiac.

În momentul în care ai ajuns aici, legătura cu realitatea se rupe brusc. Ai pătruns într-o altă lume. Locul respiră calm, frumuseţe şi linişte. Simţi puterea cu care te cheamă, te atrage, te ademeneşte. Toate teoriile despre frumuseţe, pe care ai încercat să le construieşti până acum sunt demontate bucată cu bucată şi se prăbuşesc precum castelele făurite din cărţi de joc.

Mă desprind cu greu, dar trebuie să-mi continui drumul. Plec însă cu mulţumirea a ceea ce am văzut şi cu bucuria revederii grabnice, deoarece la întoarcere tot pe aici vom trece...

...Şi, la întoarcere tot pe aici am trecut. Acum însă ştiam la ce să mă aştept, ştiam că în spatele copacilor, la capătul cărării se află una dintre nenumăratele minuni pe care Natura ni le oferă cu generozitate. Tot ce trebuie să facem e să le descoperim.

Look for the bare necessities

The simple bare necessities

Forget about your worries and your strife

I mean the bare necessities

Old Mother Nature's recipes

That brings the bare necessities of life

...

 .