Mirosul autumnal îmi pătrunde prin nări şi-mi
invadează întreaga fiinţă ce freamătă încercând să păstreze echilibrul fragil
ce desparte cele două anotimpuri. Prin ceaţa opacă a amintirilor încerc să
păstrez căldura albastră a mării, nuanţa galbenă a clipelor de vară pierdute
printre valurile uitate de timp.
Oricât încerc să mă motivez, să mă conving că trecutul
e dus, prezentul e aici, ciclul trebuie urmat, răcoarea albului invernal îmi dă
fiori. E proba pe care va trebui s-o înfrunt pentru a renaşte, pentru a simţi
din nou aroma florilor, mângâierea soarelui, puritatea poveştilor nescrise.
Şi atunci, răscolesc cămara amintirilor pentru a găsi
într-un ungher al gândului frânturi de vis ce m-au călăuzit şi înainte, de nenumărate
ori: căldura unui miez de vară, acordurile sublime ale unei melodii venite
dintr-o vreme de demult, o voce inconfundabilă, un sentiment de linişte ce-mi
va da putere să mă menţin vie, să-mi menţin spiritul la înălţimea unei
aşteptări atât de lungi…
.
Foarte frumos spus! Şi eu aştept primăvara! :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
ȘtergereAbia astept sa vina iarna si sa ninga afara, dar in acelasi timp abias astept primavara sa vad totul cum inverzeste si cum toata natura prinde viata!
RăspundețiȘtergere