Începutul de an 2012 a adus cu el despărţirea de Cami, prietena mea care a plecat în Anglia, spre binele ei şi spre întristarea mea, astfel încât nu pot să spun că anul a început prea bine. Mi-au lipsit după-amiezile petrecute cu ea la un film sau la Starbucks şi discuţiile noastre ''savante''.
În luna martie am avut ocazia să trag o fugă până în Italia unde am reuşit să vizitez
Bologna în timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie. M-am întors de acolo cu un bagaj plin de impresii frumoase dar şi cu o bicicletă cumpărată pentru a o înlocui pe cea care mi-a fost furată cu un an în urmă.
Au urmat câteva luni pe care le-am petrecut visând la excursia ce urma să o fac în Elveţia şi pregătindu-mă pentru această călătorie. În primul rând mi-am propus să dau jos câteva kg, ca să nu arăt prea rotunjoară în poze, aşa că am tras tare la sală ca să ajung, de la 67 de kile câte aveam în ianuarie, la sub 60, cum mi-am propus. La 20 iunie, când am plecat în vacanţă aveam 59 de kg, deci ... misiune îndeplinită!
Pe la mijlocul lui iunie a plecat şi puiul meu în vacanţă în Italia unde s-a distrat la maxim. A fost la parcul de distracţii Gardaland, de unde nu mai vroia să plece, nu se mai sătura de joacă, apoi a vizitat Venezia şi a făcut baie în mare la Lido di Jesolo. Între timp am pornit şi eu, cu prietena mea Camelia, spre
Elvetia, într-un circuit cu autocarul. Ah, cât de frumos a fost! Am vizitat principalele oraşe ale Elveţiei: Zürich, Lucerna, Sankt Gallen, Berna, Geneva, Lausanne, staţiuni celebre: St. Moritz, Montreux, Interlaken,
Zermatt şi locuri minunate: Cascada Rinului, Lacul Leman (Geneva), Castelul Chillon, pasul Maloja şi celebrul Matterhorn.
Circuitul a inclus, pe lângă Elveţia şi alte câteva ţări. În Austria am vizitat Viena (pentru a doua oară), Salzburg (tot pentru a doua oară), Linz, abaţia bijuterie baroc Melk, Innsbruck şi Swarovski Kristallwelten (fabrica de cristale Swarovski). Am făcut un scurt popas în Bavaria pentru a vizita castelele ''regelui nebun'' Ludovic al II-lea al Bavariei, Linderhof şi Neuschwanstein, şi am revăzut oraşul München. Ne-am oprit pentru puţin timp şi la Vaduz, capitala micuţului stat Liechstenstein. În Italia am revăzut, pentru a treia oară, capitala Lombardiei, Milano. În Franţa am vizitat renumita staţiune Chamonix-Mont-Blanc, unde însă nu am putut urca spre înălţimi deoarece acolo sus bătea foarte tare vântul şi nu circula telecabina, aşa că a trebuit să ne mulţumim să admirăm frumuseţea vărfurilor înzăpezite ale masivului Mont-Blanc de jos, din staţiune.
Perioada de după întoarcerea din vacanţă am petrecut-o în ''transă'', visând la locurile văzute, sortând poze şi idei, rememorând momentele trăite şi studiînd ofertele pentru următoarea escapadă în care voi pleca cu prietena mea Marcela. I-am dat patru oferte şi am rugat-o să se uite peste ele; erau oferte pentru Franţa, Italia, Corsica-Sardinia şi Egipt. N-a apucat să facă nici o alegere fiindcă după câteva zile i-am spus: ''Aruncă toate ofertele, plecăm în Ţările Nordice!'' Şi ... ca să beneficiem de reducerea de 20 % pentru early booking, ne-am şi înscris imediat.
Apoi am ratat o nouă călătorie în Italia pentru că aceasta ar fi coincis cu începutul anului şcolar, iar Dantes urma să meargă în clasa pregătitoare. Având în vedere ca de aproape un an de zile trăiam într-o teroare continuă din cauza ameninţărilor lui: ''Eu nu merg la şcoală!'' ... a trebuit să fiu de faţă la derularea acestui eveniment atât de ''aşteptat''. Până la urmă totul a decurs bine, şi, în ciuda ameninţărilor, puiul meu merge la şcoală fără probleme.
A venit şi toamna şi odată cu ea
concertul din Peştera Româneşti, care mi-a dat ocazia să mai fac o drumeţie, mai ales că în ziua evenimentului a fost o vreme superbă. Apoi, la concursul organizat de Ghiduri Turistice am câştigat un set de ghiduri National Geographic Traveller, foarte util de altfel. Un alt moment important ce a avut loc în toamna acestui an a fost acela în care Dantes s-a apucat de fotbal şi, încă se ţine!
Deoarece călătoria în
Scandinavia este extrem de costisitoare a trebuit să strâng cureaua şi să-mi impun un regim de ''austeritate'', astfel că am redus drastic cheltuielile. Printre măsurile luate au fost: reducerea numărului de spectacole (operă, operetă sau teatru) la unul singur pe lună şi reducerea numărului de cărţi cumpărate la o singură carte cumpărată pe lună. Deşi, în privinţa cărţilor mai fentez căteodată; în decembrie am cumpărat vreo 4-5 cărţi, că deh, doar e luna cadourilor.
Majoritatea cărţilor citite anul acesta mi-au fost pe plac, dar câteva dintre ele mi-au plăcut în mod deosebit, şi aici aş putea aminti:
Prigoana plăcerilor de Michel Onfray,
Fata de hârtie de Guillaume Musso şi
Cartea de la San Michele de Axel Munthe.
Luna cadourilor s-a dovedit a fi într-adevăr a ... cadourilor! Moş Nicolae mi-a adus un aparat foto Nikon D7000, iar Moş Crăciun a venit cu ultima rată pentru excursia din Scandinavia. Şi lui Dantes moşii i-au adus tot ce şi-a dorit, că doar le-a trimis lista.
La categoria ''realizări'' aş putea trece şi inaugurarea blogului meu personal, adică acesta, mai ales că ani de zile m-am chinuit să fac acest pas.
Per total eu zic că a fost un an bun, mult mai bun decât alţi ani, am fost cu toţii voioşi şi sănătoşi, am supravieţuit chiar şi Sfârşitului lumii, aşa că nu avem de ce să ne plângem. Eu sunt mulţumită de cum au decurs lucrurile, şi sper ca anii următori să fie cel puţin la fel de buni ca acesta.
Iată şi câteva imagini pe care le consider reprezentative pentru anul ce tocmai se încheie...
|
Bologna - Fontana del Nettuno |
|
|
|
|
Abaţia Melk |
|
Palatul Linderhof |
|
Castelul Neuschwanstein |
|
St. Moritz |
|
Zermatt - Matterhorn |
|
Montreux - pe malul lacului Leman (Geneva) |
|
Chamonix-Mont-Blanc |
|
Berna văzută din turnul Catedralei Sf. Vincent |
|
Lucerna - Kapellbrucke |
|
Sub duş la Schaffhausen - Cascada Rinului |
|
Biserica de lemn din satul Româneşti |
Superb an din toate punctele de vedere!În ceea ce priveşte cadoul de la Moş Nicolae, abia aştept să văd lumea prin noul tău obiectiv foto! :)
RăspundețiȘtergereEu îţi doresc de pe acum un An Nou Fericit, cu tot ce ţi doreşti să ţi se îndeplinească! La Mulţi Ani!
Mulţumesc mult, Cora! Îţi doresc şi ţie să ai parte de un an bun, fericit, să ai parte de multe bucurii, călătorii şi tot ce-ţi mai doreşti.
RăspundețiȘtergereLa Mulţi Ani!
Bravo! Ai avut un an bun, nu glumă! Îţi doresc ca anul acesta să fie şi mai bun!
RăspundețiȘtergereMersi mult, Bella! Asemenea şi ţie!
Ștergere